ART &Monsters

Cuvînt înainte

-Haide, seniore, curaj, curaj, că totul s-a sfîrşit, aventura a şi fost dusă la capăt fără a fi nimeni în pagubă, aşa cum arată negru pe alb slovele de pe acel stâlp.*

*Miguel de Cervantes, Don Quijote de la Mancha, vol. II, cap. XLI, p. 335, trad. de Ion Frunzetti şi Edgar Papu, ed. LEDA, Bucureşti, 2005

vineri, 7 august 2009

M.J. M.C.

__________________________________________________________________________________


......................................................................................



Más interesante que la presunta patología sexual de Michael Jackson, más digna de estudio clínico resulta esa patología social que se deleita ensañadamente, con fruición caníbal, en la destrucción de un ídolo. ( Juan Manuel de Prada, El ángulo oscuro/ TIEMPO DE HOY 01/12/03)

Mai interesant decît presupusa patologie sexuală a lui Michael Jackson, mai demn de atenţia unui studiu clinic, este această patologie socială care se delectează nemilos, cu o poftă canibală din distrugerea unui idol.
(trad. B.T.)


Cel mai îndrăzneţ (dar şi mai grotesc) hybris al epocii noastre avea să decadă apoi cu o viteză fantastică. La cincizeci de ani, Michael Jackson nu mai era nici cântăreţ, nici om, ci un idol în sensul primitiv al cuvântului, un idol înspăimântat de sine însuşi. Lumea spectacolului îl schimbase într-un freak de bâlci asemenea femeii-păianjen sau omului-elefant. (Mircea Cărtărescu despre Michael Jackson http://www.ezoterictheatre.wordpress.com/2009/07/23/mircea-cartarescu-despre-tizul-sau-michael-jackson/, www.inpolitics.ro/articole/43653/Halucinant-intelectualii-romani-incaierati-de-Michael-Jackson.html )

....................................................................................................................................................................


The Doors -People Are Strange /Strange Days album,1967


La prima vedere, între cele două texte pare că există, -nu-i aşa?, o legătură de sens şi de atitudine suficient de credibilă să fie luată de bună. Dacă citiţi însă şi restul textelor, veţi observa diferenţe pe cît de mari pe atît de revelatoare, mai ales în ceea ce priveşte specificul culturii noastre, mereu în cumpăna cultură minoră-cultură majoră. Juan Manuel de Prada este un scriitor spaniol cunoscut, multipremiat, autor, printre altele al romanului Furtuna (La tempestad, 1997), răsplătit în anul apariţiei sale cu Premiul Planeta. Prada întreţine o activitate editorială în mai multe publicaţii. De cealaltă parte, Mircea Cărtărescu este cel mai popular scriitor român, tradus în mai multe limbi, cu succes de casă şi de asemenea, răsplătit prin cîteva prestigioase premii. Cititorii românii îl cunosc atît prin cărţi cît şi prin articolele sale din ziare şi apariţiile televizate. Toate acestea înseamnă că avem de-a face cu doi scriitori cu notorietate şi imagine, în contact cu publicul lor, dar şi cu problemele actualităţii. Una dintre aceste probleme este Michael Jackson, a cărui moarte a recompensat definitiv umilinţa tuturor ridiculizărilor, răspîndite mereu cu mare viteză prin media. The Rolling Stone Magazines, una dintre cele mai respectate reviste de gen, îl ilustra pe Jackson în pagina virtuală consacrată, astfel: In the year since Michael Jackson made his first national television appearance with his brothers at age 11, he has evolved from a singing and dancing soul music prodigy to the self-proclaimed but widely acknowledged "King of Pop" to one of the most widely ridiculed of all public figures. (http://www.rollingstone.com/artists/michaeljackson/biography) (Din anul în care Michael Jackson a avut prima sa apariţie naţională televizată, s-a transformat dintr-un dansator şi cîntăreţ soul prodigios în auto-proclamatul, dar recunoscutul Rege al muzicii pop, într-una dintre cele mai ridiculizate figuri mediatice.) Recuperarea definitivă a geniului lui Michael, cu toate confirmările pe care le pot oferi sursele specializate, pare însă imposibilă în spaţiul cultural românesc, unde muzica, dansul şi orice alt merit artistic, îi sînt puse la mare îndoială.



Dacă Eminescu, Eliade, Grigorescu şi chiar Brâncuşi, reprezentanţii locali ai culturii universale, au fost puşi la îndoială, n-ar trebui să ne mire foarte mult şi nici să ne neliniştească prea tare, felul cam copilăresc în care intelectualii noştri au respins ceea ce au împins alţii ca adevărat. Cred că nicicum nu e cazul să ne amintim cum s-a purtat juriul responsabil cu distribuirea fondurilor C.N.C. către filmele acum celebre în toată lumea, premiate în mai multe rînduri, chiar dacă nu unanim apreciate. Nu e cazul poate, nici să ne amintim de felul în care aceeaşi intelectuali, pasionaţi pînă la urmă să-şi dea ultima suflare împreună cu Michael Jackson, în mărunte articole, privesc neputincioşi distrugerile patrimoniului naţional, fie material ori ba, cum se sfiesc să intervină în educaţie şi cum aleargă neobosit cu caleştile televiziunilor, ziarelor şi reclamelor pentru a-şi clădi o imagine publică, benefică în cele din urmă.




Statistic, din rîndurile intelighenţiei, fac parte şi artiştii. N-am să mă mir iarăşi cum artiştii, preocupaţi mai mult de fenomenul social, nu au găsit în tema MJ vreun sîmbure de inspiraţie, critic sau obiectiv, negru sau alb. M-aş mira de data aceasta cum de Mircea Cărtărescu, un artist pentru care poetul nu e cel ce scrie poezii, ci acela care trăieşte numele poetului, n-a găsit cuvinte mai bune pentru Michael. Cuvintele bune, în acest caz sînt mai puţin cuvinte de consolare şi compasiune, şi mai mult cuvintele unui poet, mereu mai bune ca altele. Articolul lui Mircea -permiteţi-mi formula, nu ne spune nimic prin felul în care duhul poetului bîntuie terenurile goale şi sterpe ale unui lucru asemănător cu pamfletul. E plat şi fără emoţie şi îi lipseşte chiar şi mila de care se plînge. Arată puţintel ca unul dintre articolele sau eseurile lui Jean Baudrillard dedicate lui Jackson (La transparence du mal, Galilée, 1990 /Transparenţa răului), unde cel ce este Peter Pan in his heart face tema unui studiu cultural şi social, pe fundalul presupusei nebunii a lui Michael. Dar Baudrillard nu este poet şi în consecinţă, e depăşit de problematicile creative, cam ca orice critic, afară de un Roland Barthes, de pildă. Cîte piese din uriaşa discografie MJ credeţi că a ascultat Baudrillard sau Cărtărescu? Probabil foarte puţine sau poate deloc (?) orbiţi negreşit de păianjenul publicităţii cu pînza căruia Michael se înfăşura în lumea sa izolată. Ceea ce face arta, desface critica. E greu de înţeles pentru cei ce-şi doresc limpezimea, maniera arbitrară în care îşi construiesc intelectualii playlist-ul sistemului lor; oricît de dificil ar fi astăzi să glisezi printre toate teoriile tulburătoare, să te adăposteşti la umbra vreunei ideologii sau religii, maniera aceasta a unei versatilităţi incoerente, mi se pare bolnăvicioasă. Contrarietăţile societăţii (culturale) româneşti nu-mi convin deloc. Îngîmfare contra umilinţă, violenţă versus generozitate, talent împotriva pastişei, nepăsare şi intruziune, ipocrizie şi credinţă, cultură şi praf...



Mircea Cărtărescu e ca un peşte alunecos, crescut într-un acvariu tulbure dintr-o fostă pescărie de pe strada Ştefan cel Mare. Mucusul cu care se acoperă, uneori miroase urît. Miroase urît cînd vorbeşte despre Michael Jackson ca un om de pe stradă. Cînd pretinde o acuitate părelnică, cînd o face pe sociologul, pe psihologul şi pe omul de revistă pe care îl urăşte şi compătimeşte de parcă ar fi vorba de altcineva, decît de el însuşi. Eu l-aş fi schimbat pe Pygmalion cu Narcis. Michael nu e grotesc decît în sensul decoraţiilor baroce, rococo şi renascentiste care se cheamă grotesque şi e mai curînd fabulos, suprarealist, fantastic. Michael nu a vrut luna de pe cer precum Caligula lui Albert Camus, dar a declarat într-un interviu că va pleca pe Lună. Neliniştile existenţiale sînt comune oricărui artist, dar şi sfinţilor. De cele mai multe ori elevii şi adolescenţii au nelinişti existenţiale. Cei care sînt liniştiţi sînt morţi. Ce-l interesează pe Mircea sexul lui Michael? Bîlciul nu e tocmai spectacol, dar poate fi luat şi-aşa. Michael Jackson n-a fost niciodată altceva decît Michael Jackson, sau Peter Pan dacă vreţi. Lumea noastră e din carton şi steluţe, dar Michael era din carne şi oase (MJ: -Sînt la fel ca toţi oamenii, dacă mă tai îmi curge sînge). După Michael rămîn cîteva videoclipuri de neuitat, după Mircea cîteva cărţi de neuitat, după primul o mască grotesque tristă, deci gînditoare, după celălalt o mască plină de îndoială, niciodată suficient de veselă şi în aceeaşi măsură grotescă.


Lui Cărtărescu îi place publicitatea. Are o aparenţă tinerească şi la vîrsta de 53 de ani, poartă plete ca femeile (aşa spunea Dalí cînd caracteriza artiştii), apare în postere uriaşe în librăriile Humanitas şi nu se sfieşte să dea ochii cu publicul, într-o atingere călduroasă. Este controversat datorită succesului său comercial. Peste toate astea confundă cîntecul HIStory cu Back or White, unde într-adevăr Michael Jackson cîntă în flacăra butaforică a Statuii Libertăţii. La fel ca Mihail Neamţu e tare stîngaci cu muzica, pentru că uită sau nu ştie cum era Beethoven sau Mozart, pentru că face comparaţii între mere şi pere, între literatură şi realitate.



Mihail Neamţu e mai puţin decît Cărtărescu, pentru că încearcă să facă tabula rasa cu o cruce strîmbă. Crede în ideile crispate ale scolasticii regionale, unde nu încape mai nimic. Îi scapă înţelesul culturii pop, care nu poate fi niciodată cultura populară, a Sînzienelor sau Moşilor de vară şi de iarnă. Vorbeşte ca un înflăcărat în numele unui Dumnezeu nemilos, uitînd prea repede de adevăratul Dumnezeu, protectorul demnităţii noastre, Cel ne inspiră cu bunătate şi candoare. Crede iarăşi că geniile citesc multe cărţi în multe limbi, creîndu-şi iluzia poate că nu mai e mult pînă să ajungă un geniu el însuşi. Dalí însă nu pomeneşte nimic în lecţia sa de-a geniul de cărţi, ci spune doar că e nevoie să te porţi ca un geniu. Dar ce un geniu? De ce nu ne dă linişte acest cuvînt, într-o discuţie despre societate şi morală, unde morala artei este exclusă. Cîte cărţi să fi citit Mozart sau Picasso!? Eu zic că geniile nu doar citesc, dar şi nasc cărţi, muzică, dans şi pictură. Imaginaţi-vă un geniu: dimineaţa scrie muzică pînă la ora 13.00, apoi pictează, scrie o sută de pagini, citeşte două sute, învaţă sanscrită şi ebraică, ia lecţii de dans şi scrimă, iar de la 22.00 pînă tîrziu se uită la teatru sau la operă. În tot acest timp, geniul are o viaţă normală, cuminte şi aşezată. Are o familie cu care se uită la televizor, are copii pe care ăi duce la grădiniţă, face dragoste din cînd în cînd, după cea mai cuviincioasă formulă, merge la teatru cu soţia şi duminica la Sfînta Liturghie. Dar cîte cîntece să fi scris totuşi, Neamţu Mihail?


Din ceea ce se vede, niciunul! Altfel ar fi înţeles mai bine care este treaba cu arta şi popularitatea, şi-ar fi dat seama că pe Dumnezeu îl poţi cunoaşte în mai multe feluri (mai ales dacă ai dragoste pentru alţii şi te ierţi mai greu pe tine, nu altminteri!), că lumea e plină de solzi coloraţi uneori nepotriviţi între ei. La ce bun să te îngropi în cărţi dacă nu poţi nici măcar să înţelegi că deasupra cărţilor stă omul? Nu învăţăm asta la biserică?

....................................................................................................................................................................
Michael Jackson nu este în esenţă nici eşecul umanităţii, nici impasul culturii -vestice, estice sau de care-o fi, ci triumful imaginaţiei şi al curajului, inspirat de geniu adevărat ca geniul din lampa lui Aladin, care îndeplinea dorinţele imposibile. Moartea lui Michael Jackson este pentru mine, moartea culturii româneşti contemporane, din care nu mai ai ce să seveşti altceva decît ironie, meschinătate, autosuficienţă, autoreferenţialitate supraabundentă, şi pînă la urmă o adevărată criză de imaginaţie. Andrei Pleşu, Traian Ungureanu, Mihail Neamţu, Sever Voinescu, Mircea Cărtărescu, cînd mai simţiţi că justiţia, adevărul ori raţiunea nu vă dă pace pînă nu vă supuneţi, scrieţi sau ciţiţi o poezie, mergeţi cu picioarele goale, descheiaţi-vă nodul de cravată, desenaţi un căţeluş, faceţi un sandviş, deschideţi fereastra, spuneţi o rugăciune sau uitaţi-vă în oglindă! Negreşit Adevărul va fi mai adevărat. [...]Masquerade the heart /Is the height of haunting souls /Just not what you seek of me /Can the heart reveal the proof /Like a mirror reveals the truth /See the evil one is you[...]*

....................................................................................................................................................................


Michael Jackson -Is it Scary/ Blood On The Dance Floor album 2007, written and composed by Michael Jackson, James Harris III, and Teddy Riley


Altă dată am să vă spun de ce nu mai cumpăr cărţile lui Mircea Cărtărescu, cel care crede că muzica lui Jackson nu are deloc a face cu viaţa sa. Am să vă spun cam cîtă încredere puteţi irosi pe geniile locale (sic!). Tot data viitoare am să vă povestesc cum m-am despărţit de Radu Afrim. Acum, permiteţi-mi să îmi exprim admiraţia făţişă pentru Marius Chivu, care bărbăteşte înţelege că adevărul alunecă prin(tre) cărţi şi că ai nevoie uneori şi de dans pentru a putea scăpa (To escape this world I got to enjoy this simple dance, Michael Jackson, Blood on the Dance Floor, EPIC Records, 1997 ) păienjenişului definiţiilor sale.
/////

[...]I'm gonna be /Exactly what you wanna see /It's you who's haunting me /Your warning me /To be the stranger /In your life

Am I amusing you /Or just confusing you /Am I the beast /You visualised /And if you wanna to see /Eccentrialities /I'll be
grotesque /Before your eyes

Let them all materialise!
[...]

[...]You know the stranger is you
Is it scary for you baby
[...]


[...]I'm gonna be /Exactly what you gonna see /So did you come to me /To see your fantasies /Performed before you're very eyes

A haunting ghostly treat /The foolish trickery /And spirits dancing /In the light

But if you came to see /The truth the purity /It's here inside /A lonely heart

So let the performance start!
[...]**


///////////


1., 2., Bogdan Teodorescu, Collages from Stars. Desperatly Looking for Freedom series, 20x30 cm each, 2000. The first features a Giorgio de Chirico background while the second provides a view of the building of the Louvre Pyramid of architect I. M. Pei.
3., 4., 5., Bogdan Teodorescu, Michael Jackson Inspiration: Mircea Cărtărescu Turning into Traffic Light, digital collage using internet photographs, 2009
*, **Michael Jackson -Is it Scary/ Blood On The Dance Floor album 2007, written and composed by Michael Jackson, James Harris III, and Teddy Riley


Songs: 1., The Doors, People Are Strange /Strange Days, 1967; 2., Michael Jackson, Is It Scary /Blood On The Dance Floor, 1997


Marius Chivu despre MJ: www.dilemaveche.ro/index.php?nr=283&cmd=articol&id=11065#comm

Mihail Neamţu vs. MJ: http://grupareaaproape.wordpress.com/2009/06/30/declin-occidental-si-moartea-unui-idol/
Intelectualii români în faţă cu lumea, despre MJ: www.inpolitics.ro/articole/43653/Halucinant-intelectualii-romani-incaierati-de-Michael-Jackson.html

__________________________________________________________________________________