-----------------------------------------------------------------------------------------------------------
Împrumuturile pe care publicitatea le-a făcut din artă creează confuzii cu privire la tradiţia artistică şi în acelaşi timp, ne dă firescul de a lua fapte banale drept produse artistice. Bineînţeles, că sursa primă a acestor inversiuni este apariţia ready-made-ului, dar găselniţele publicitare, bazate şi ele întrucîtva pe acelaşi concept, întreţin relaţiile dintre imagine şi sensurile sale derivate sau colaterale. Eu cred că surprizele din publicitate nu sînt la fel de spectaculoase ca unele imagini singure, deoarece imediat ce ţi-ai dat seama că în spatele lor există un algoritm, piere şi uimirea. E puţin ca la teatru, unde fascinaţia se produce prin distanţa între scenă şi spectatori, chiar şi atunci cînd scena se află în mijlocul lor sau cînd dispare pentru că personajele se amestecă cu publicul. În acest caz, nu putem vorbi de culise, deci distanţa se transformă în valoarea ei simbolică. Niciuna dintre cele două imagini de mai sus nu este o găselniţă, dar fotografia cu Michael Jackson mîncînd o jumătate de felie de pepene din mîna stîngă pare că ar fi fost regizată într-un fel. Mai mult decît în cazul altor celebrităţi, Michael Jackson era dificil de asociat în opinia comună cu activităţi simple şi mai ales cele care ţin de firescul, care uneori ne arată mai aproape de natură decît pretindem noi că sîntem. Cauza e foarte simplă, Jackson cultivîndu-şi sistematic preferinţa pentru excepţional. Din punctul acesta de vedere putem să vorbim despre el ca despre un artist contemporan dezinteresat faţă de obiectele de artă ca produs finit sau material. Diferenţa este că latura de body-artist a lui Michael nu a fost niciodată asimilată ca o practică artistică ci ca un fel de a fi, argument poate mai important pentru apărarea ideii de autenticitate. Eu sînt convins că arta se realizează şi în lipsa artiştilor, dar că este imposibil să existe în lipsa publicului. Fotografia lui Jackson mai are cîteva merite, este foarte rară în contextul iconografiei sale şi păstrează o ambiguitate provocatoare pentru că personajul ei se profilează incert pe fundalul unde se vede o coafură de aceeaşi culoare şi textură cu părul său, poartă ochelari de soare, care ascund privirea, iar felia înjumătăţită se prezintă mai curînd expozitiv.
Despre Sigalit Landau am mai vorbit şi în alte rînduri, tot cu pretextul pepenilor ca motiv în artă. Lucrările ei cu pepeni respiră un aer proaspăt şi original. Partea de excepţionalitate este aici cultivată prin altă tehnică, destul de comună în arta contemporană, dogmatică şi programatică în pofida declaraţiilor manifeste ale artiştilor, care se dezic uneori radical de practici moderniste. Filmul lui Sigalit Landau, Standing on a Watermelon in the Dead Sea, din 2005 pare că scapă de aura lui programatică în contact cu fotografia lui Jackson. Şi încă ceva, tatăl lui Sigalit s-a născut în Bucovina!
about Sigalit Landau's video:
Standing on a Watermelon in the Dead Sea,2005
A female body struggles to balance and remain vertical on top of a watermelon a few meters lower than the lowest place on earth, in the salt saturated waters of the Dead Sea. The under-water of the Dead Sea has never been filmed or seen. Under these fiery waters, the small round planet/plant -- the watermelon; gravitates upwards, to overthrow me and bounce to the surface. All is buoyant and apt to float horizontally here, so verticality is a challenge involving considerable arm movement. Like a bird flapping her wings… height above.images:
1. Sigalit Landau, Standing on a Watermelon in the Dead Sea, 2005, videostill
2. Michael Jackson having a piece of watermelon
