Trebuie să fi remarcat pînă acum că dintre cele mai apreciate şi folosite caractere de literă, Courier este cel mai des întîlnit. O statistică s-ar putea să nu ne ofere o imagine completă, dar măcar ne ajută să aproximăm proporţiile reale, astfel încît să observăm că acest caracter e cel mai des folosit de către artişti, în timp ce designerii apelează mai des la Arial, mai rece şi mai curat, şi desigur fără picioruşe (sans serif). Acum vorbim doar de cele mai populare caractere, pe care le avem cu toţii în calculator. Fiecare font sau caracter are o istorie, mai bogată decît credem de obicei. Totuşi, am să las în urmă povestea lui Courier pentru a face referinţă la o altă istorie a sa.
În multe comunicate ale artiştilor, pe site-uri, în CV-urile personale, pe platformele de informare şi aproape peste tot se foloseşte acelaşi caracter, Courier. Cîteodată mai apar şi variantele sale, însă impresia rămîne neschimbată. Dumneavoastră aveţi vreo pistă, vreo ipoteză în această privinţă? De ce tocmai artiştii să folosească un font care să îi facă pe toţi să semene între ei, mai ales că intenţia e pe dos, de a se detaşa de cei care folosesc formula standard a lui Times New Roman? În mod evident, Courier seamănă cu scrisul la maşină, care oricît de mecanic era, păstra ceva din calitatea scrisului de mînă prin greşelile greu de corectat sau diferenţa de intensitate a negrului de pe banda de carbon. Artiştii s-au gîndit poate că dau peste cap standardizarea mimînd manualitatea sau măcar accidentul, dar nu s-au gîndit că apelează la chiar aceeaşi metodă. Aplicînd mai multe fonturi unui text, o şansă mai bună pentru a crea senzaţia de nonconformism, rişti alte pericole precum dificultatea citirii, aparenţa lipsei de profesionalism şi efortul înzecit de a schimba setările programului de editare de fiecare dată cînd vrei să renunţi la forma de dinainte. Ideea de a scrie mecanic un caracter puţin accidentat la origine, este cît se poate de stranie. Cel puţin aşa văd eu lucrurile, Courier folosindu-se pentru a da o notă puţin rebelă textului. Rîndurile scrise astfel arată ca manifestele pe foi volante, artistice ori politice. E drept că din punct de vedere grafic Courier are un mare avantaj, spaţierea, care oferă coloanelor un aspect unitar de bloc. Fiecare literă sau cifră are calculat un spaţiu egal în jurul său, ceea ce face textul compact şi ocoleşte confuziile date de semne ca i, I; j, J sau l (L). Toată lumea a văzut cuvinte scrise cu alte fonturi unde aceste semne par lipite de alte litere creîndu-se în acelaşi timp spaţii mai mari între altele (de exemplu b) de parcă ar fi un exerciţiu de despărţire în silabe. Dar e greu de crezut că acesta este adevăratul argument al preferinţei aproape exprese pentru micile cocoaşe rotunjite şi picioruşele turtite ale lui Courier. Într-o perspectivă mai puţin interogativă, popularitatea fontului nostru printre artişti, e mai simplu de lămurit, Courier e cool şi e marcă înregistrată.
Ieri am pus mîna pentru prima dată pe o maşină de scris. Ştiu că există nostalgici pentru astfel de mecanisme şi că uneori se dau bani frumoşi pentru piesele mai rare. Nu ştiu dacă cei care colecţioneză maşini de scris le cumpără pentru a le folosi. Zgomotul lor e infernal, iar îndemînarea de care e nevoie la tastaturile de calculator trebuie să fie dublă pentru a nu consuma dintr-un foc un top de hîrtie. Evident că la timpul lor, chiar pînă de curînd, nu creau atîta fascinaţie. Momentul invenţiei e cu totul altceva. Mie mi s-au părut mereu foarte neplăcute documentele scrise la maşină. Nu doar faptul stupid de a transcrie ceva precum buletinul de identitate, diploma de absolvire sau certificatul de naştere în forma unor alineate, dar şi scrisul însuşi, niciun altul decît Courier. Dacă în arta contemporană comunicatele se fac în această literă, pentru mine nu are deloc vreo explicaţie. Dacă ea reprezintă un cod, atunci e caraghios. Pentru scenarii, afişe şi citate merge, dar în alte contexte nu face prea multe parale. Dumneavoastră pentru ce folosiţi caracterele Courier?
p.s. Pentru specialiştii în arta scrisului, poziţia mea poate stîrni zîmbete, indiferenţă, critici, aprecieri favorabile şi orice alte reacţii fireşti într-o listă completă de reacţii. Şi artiştii pot avea exact aceleaşi impulsuri, din nou fireşti. Ce merită cu adevărat verificat este fundalul acestei slăbiciuni. Arta, domeniul în care libertatea este o condiţie importantă, un font sparge normele şi le leagă invers la şireturi. Legate aşa, condimentate alandala cu cîteva cuvinte mari, normele sparte arată ca unele întregi.
image via photography changes everything www.click.si.edu :
- Untitled, c. 1890
- Thomas Smillie
- Cyanotype
- Smithsonian Institution Archives
- Thomas Smillie Collection (Record Unit 95)
- Image No. RU95_Box77_0025
