În ce priveşte colabărările cu alţi artişti, am mereu o poziţie duplicitară, cred că destul de comună. Pe de o parte mă arăt sceptic atunci cînd iniţiativele doresc să estompeze autorul ca individ, iar alteori mi se pare cu totul stupidă încăpăţînarea artiştilor de a se izola unii de ceilalţi. Într-un fel nu e atît de dublă cum pare, poziţia mea. În prima situaţie îţi este diminuată libertatea, iar în cealaltă situaţie e cam la fel, numai dacă nu ai posibilitatea şi mai ales capacitatea de a le face singur pe toate. Cîteodată e bine să fii restricţionat, chiar şi atunci cînd umerii tăi sînt împinşi de umerii altuia. Probabil că o colaborare în care nimeni nu e mai înalt ca celălalt e totuşi mai bună decît atunci cînd nu se poate pune problema vreunui dialog. E fără ieşire întrebarea prin care încerci să îţi explici de ce artiştii, -din nou, mai ales români, se ţin aşa deoparte unii de ceilalţi. Cu toate acestea, prima ipoteză ar fi egoismul auctorial, greu de susţinut prin izolare, în condiţiile în care transferul de idei e mai activ cînd există mai mulţi indivizi. O a doua ar fi incompatibilitatea şi poate că la urmă, principiile comerciale. Aici, oricît de puţin pregătiţi sîntem, e uşor de intuit că măcar pentru începători, colaborările sînt mai degrabă o strategie valoroasă de a cîştiga, decît un pericol de pierdere. De altfel, există destui artişti care preferă să se compromită profesional pentru bani, decît să se compromită financiar pentru artă.
În micul proiect Time Is A Book, prezentat mai sus şi realizat la Salzburg anul acesta la Summer Academy, toţi autorii s-au pierdut şi, să zicem că s-au şi păstrat, în timpul unor intervenţii succesive, condiţionate de perioade foarte scurte de timp. Fiecare dintre cei unsprezece autori (Constanze Kresta, Annie Mann, Bogdan Teodorescu, François Dey, Helge Sehorz, Katarina Sopčić, Mladen Stilinović, Yakov Kazdhan, Angela Parslow, Helen Schoene, Marijke De Roover) a intervenit de tot atîtea ori peste lucrările colegilor, transformîndu-le astfel în piese fără autor. În cazul a vreo doi dintre ei, intervenţiile au fost atît de radicale încît lucrarea a fost distrusă. Aici se poate discuta deopotrivă de autoritate, agresivitate, limite şi chiar de natura operei de artă. În fine, nu-mi dau seama cu claritate dacă a fost vorba de o colaborare, însă cumva toate aceste acţiuni au produs un final, probabil mai presus de formele de prezentare. Punctele slabe ale proiectului se găsesc desigur aproape de locul unde se află punctele tari. În afară de tentaţia unor gesturi radicale, există pericolul rutinei şi al pierderii scopului de a debloca anumite energii creative. Putem să întoarcem împreună problema pe mai multe părţi şi vom vedea că pînă la urmă acest tip de colaborare nu este cu adevărat atît de stimulator din punct de vedere al fuziunii de idei şi poate nici chiar de energie; artiştii lucrează individual peste lucrările celorlalţi, pe care doresc să le modifice astfel încît să le marcheze, măcar prin simpla schimbare şi eventual îndreptare, dacă nu printr-un act anume, intenţionat agresiv.
În România sînt destul de multe echipe de artişti în domenii precum filmul sau muzica, deoarece aceasta e una dintre condiţiile obligatorii în artele spectacolului. În artele vizuale, echipele sînt mai puţine şi în aceeaşi măsură, mai puţin durabile. Fireşte, ca întotdeauna, cu excepţiile care se impun. E drept că artiştii vizuali pot duce singuri la capăt cele mai multe dintre acţiunile lor, dar v-aţi gîndit vreodată cîte altele sînt posibile atunci cînd lucrează împreună?
Îmi rămîne neclar de ce este deseori atît de dificil şi ciudat să stabileşti relaţii profesionale cu artiştii (includem toţi profesioniştii din domeniul artistic). Eu unul fierb mereu de nerăbdare să iau legătura cu oameni de la care se poate învăţa ceva şi în acelaşi timp să fiu generos faţă de cei care manifestă curiozitate pentru ce li se pare lor că se găseşte doar la mine. E simplu.
[Lucrarea iniţială pe care am realizat-o eu e cea cu un ghepard care sare într-un tub, la capăt marcat de cîte o jumătate dintr-un leopard. Înaintea ei vedeţi o imagine cu cîteva ferestre.]
