Black Panther, 2006
Music by Jerry Leiber and Mike Stoller. Text by Heiner Mueller.
Voice by Robert Wilson.
Rainer Marie Rilke
Translated by Stephen Mitchell
Jardin des Plantes, Paris
His vision, from the constantly passing bars,
has grown so weary that it cannot hold anything else.
It seems to him there are a thousand bars;
and behind the bars, no world.
As he paces in cramped circles, over and over,
the movement of his powerful soft strides
is like a ritual dance around a center
in which a mighty will stands paralyzed.
Only at times, the curtain of the pupils lifts, quietly —.
An image enters in,
rushes down through the tensed, arrested muscles,
plunges into the heart and is gone.
Filmul pe care îl urmăriţi, lipsit de un cadru favorabil de vizionare, pierde cel puţin jumătate din mesajul său bazat în primul rînd pe subtilitate. Pentru a-l înţelege mai bine, vă sugerez să-l lăsaţi să ruleze cînd în cameră e întuneric şi linişte. Conexiunea cu Rilke mi-a fost indicată de F.D. în timpul vizitei noastre la muzeul Der Moderne din Salzburg, unde vara aceasta s-a deschis o expoziţie consistentă dedicată video-portretelor lui Robert Wilson. Desigur, elementul terifiant sau misterios a putut fi remarcat în condiţii mai bune, lucrările fiind proiectate pe ecrane uriaşe HD, chiar dacă şi acolo distanţa între ecrane scăpa sunetele din fundal să se amestece din timp în timp.
Portretele video ale lui Wilson nu i-au prins uşor pe studenţii de la şcoala de vară din Salzburg, în cea mai mare parte ataşaţi mai mult de aura unui Joseph Beuys. N-ar fi nimic surprinzător dacă am exclude previzibilitatea unor astfel de gusturi. Din punctul meu de vedere, este mereu ciudat că adepţii unui tip de artă, care invocă libertatea de expresie (şi libertatea în sens general) sînt de cele mai multe ori sceptici faţă de alte forme de artă, mai puţin declarative. Uitîndu-mă apoi la produsele finale ale studenţilor de la Summer Academy, am observat cît de mult se aseamănă între ele. Aşadar, nici vorbă de libertate, ci doar de impresia că libertatea înseamnă lipsa oricărei cenzuri. Dezamăgirea vine, repet, de acolo de unde vine şi previzibilitatea tuturor acestor idei curajoase.
Iată şi opinia lui Gerhard Richter despre şcolile de artă, încă valabilă, dacă trecem de contextul în care a fost afirmată. Voi reveni probabil la acest citat într-un articol despre educaţia artistică din România. Citatul lui Richter se leagă de perioada profesoratului său la Academia de Artă din Düsseldorf, unde a fost coleg cu Beuys, René Block sau Heinrich Böll. Cazul merită mai multă atenţie şi în aceeaşi măsură mai multe comentarii. Totuşi, Richter avea dreptate:
In the Federal Republic, we have more than a dozen such Academies where the worst artists lurk as parasites and [promote their own kind through a system of prostitution and boredom]. They are given the title of professor and are thereby equipped with prestige, money, and studios. There, not only can they cultivate and disseminate their own imbecility and defile their students [with it]; they are also in a position... to ensure that every student and every newly appointed colleague is kept below their own lowest level, so that they can remain undisturbed in their own [stinking mess].
-in Gerhard Richter, A Life In Painting by Dietmar Elger, 2009, The University of Chicago
Richter e aici usturător şi cred că foarte sincer. Declaraţiile provin dintr-o experienţă internă şi directă. Nu ştim dacă lucrurile stau oriunde la fel, însă ceva din atmosfera pe care o descrie poate fi văzut în cele mai multe dintre şcolile de artă. Măcar plictiseala.
Am depăşit destinaţia fixată cu Pantera lui Wilson. Nu în punctul acesta îmi doream să ajung. Oricum, e bine tot timpul să rămînem atenţi, iar Ivory este o provocare la atenţie, sursa cea mai consistentă pentru toate ideile... bune. Aici găsiţi un articol în care cariera de profesor a lui Beuys este scanată într-o notă (mai) pozitivă. La un moment dat sînt pomeniţi şi Polke şi Richter, dar fără referire la scandalul în care a fost vorba de înfiinţarea de către J. Beuys a unei clase în care au fost incluşi şaizeci de studenţi respinşi, după o reevaluare prealabilă. Atunci Richter, împreună cu alţi colegi din academie, a semnat un protest împotriva lui Johannes Rau, ministru al ştiinţei şi educaţiei în zona Nordrhein-Westfalen, care a cerut eliberarea lui Joseph Beuys din funcţiile deţinute.
