Hare vs. Lion (Through Art and Zoology)

Videostill: Joseph Beuys, How to Explain Pictures to a Dead Hare
7 December 1968
Kunstakademie Duesseldorf
Production: West German Broadcast, Cologne, 1968

Kevin Richardson nu este oricare îmblînzitor de lei, iar dacă ne impresionează ceva mai mult la el decît la ceilalţi este dragostea sa pentru animale. Această dragoste care ne atrage, ne face un pic vinovaţi atunci cînd o observăm cu un fel de ruşine pe care am avea-o şi în cazul în care am urmări un cuplu uman în momentele lui de tandreţe. Există de mult un gust exhibiţionist şi voluptatea de a urmări cele mai ascunse lucruri din viaţa celuilalt. În sprijinul acestui gust şi nu neapărat invers, întreaga media a creat o necesitate universală din care provine direct şi metoda grozavă a documentarelor de pe canalele dedicate naturii, unde documentarele au început să-şi piardă latura lor pur ştiinţifică în favoarea elementului spectaculos. Astfel, emisiunile care domină sînt dedicate animalelor periculoase precum felinele mari, hienele, şerpii, varanii şi mai ales crocodilii, chiar şi în urma unor notorii cazuri triste.

Kevin Richardson swims with Meg the lioness in the Crocodile River just south of the Magaliesburg mountains, near Johannesburg, South Africa Photo: BARCROFT

Nu mă îndoiesc măcar un pic că cei mai mulţi aşteaptă ca această dragoste ciudată să sfîrşească printr-un accident. Probabil că la fel de neîncrezător a fost întîmpinată şi Jane Goodall, care şi-a petrecut treizeci şi cinci de ani printre cimpanzei, la rîndul lor consideraţi destul de imprevizibili şi agresivi, dar mai ales temuţi pentru forţa incredibilă de care sînt capabili. Modul în care privim animalele se întemeiază în principal pe principii culturale, părerile noastre fiind foarte diferite dacă ne raportăm la spaţiile geografice. Religia, ca unul dintre factorii culturali dominanţi, ne arată în destul de multe cazuri că sîntem superiori celorlalte animale, idee mai curînd degradantă, atunci cînd traducem această superioritate printr-o schemă de natură socială de tipul şef-subaltern, ori mai precis stăpîn-slujitor. Deopotrivă există religii care inversează acest raport, iar animalele sînt sacre. Desigur, niciun principiu oricît de riguros nu a împiedicat braconajul în ţările exotice, unde cîteva vieţuitoare sînt venerate în chip de zeităţi. Antropocentrismul nu trebuie deloc izolat la fenomenul renascentist şi la formele lui conceptuale. Cumva, este vorba de dorinţa de supravieţuire ce-i acordă mereu omului noi circumstanţe atenuante, în favoarea speciei sale. Este în mod vădit o poziţie părtinitoare de felul partea leului, ca să acordăm expresia cu fotografia lui Kevin în compania lui Meg.

Imaginea lui Kevin Richardson înotînd cu leii arată deja precum alte meme, într-o accepţiune mai largă. Este emblematică pentru emoţiile înfricoşătoare pe care le emană, dar şi pentru umbra de erotism aproape mitologic. Spre deosebire de imaginile din arta contemporană în care apar artişti care pozează, aceasta nu inspiră atît de mult, dar eu cred că nu se trage decît din fundalul său neutru faţă de chestiunile strict culturale. Pe Richardson îl privim fie doar ca pe un curajos excentric, fie ca pe un protector încăpăţînat al animalelor, în timp ce pe Joseph Beuys de exemplu, ca pe un curajos artist, care a fost capabil să răstoarne multe dintre prejudecăţile vremii sale legate de artă. Comparaţi imaginea lui ţinînd în braţe un iepure mort cu aceasta în care Kevin Richardson se îmbrăţişează cu leoaica Meg în apele rîului Crocodile din Africa de Sud. Am convingerea că de fiecare dată privim lucrurile din acelaşi unghi.