Bogdan Teodorescu, Panther Head (lost in a landscape), 2011, painted plaster, Bucharest
negative image of a jaguar (original source, the internet)
Sînt deseori sfătuit ori să scriu mai mult ori să pictez mai mult. Aceasta, poate din cauză că niciuna nu este de ajuns ori pentru că mai mult ar fi mai bine. Vă daţi seama că aceste mărturisiri sînt intime şi că reprezintă un punct vulnerabil, dar în aceeaşi măsură le puteţi lua ca pretext al unei noi bucăţi de literatură. Sînt multe subiecte despre care aş scrie, însă mi-e greu să-mi imaginez priza pe care ar face-o în contextul prezent, după ce am citit un articol al lui Marius Chivu despre punctele slabe ale literaturii româneşti contemporane, de altfel destul de înfloritoare. Este mereu o problemă ce trebuie să scrii şi ce trebuie să pictezi, dacă nu ce trebuie să faci în general. Nu mai puţin important este cum. De pildă, dacă urmăriţi ambele imagini de mai sus, veţi remarca cu uşurinţă micile intervenţii pe care le-am făcut pentru a schimba total sensul de citire. Prima face parte dintr-un (adevărat) proiect de lucrări rătăcite, despre care însă voi vorbi altă dată, deoarece dilemele punerii lui în practică, cheltuie mai bine de jumătate de pagină înainte de orice concluzie. Mai bine citiţi un fragment dintr-un eseu de Bertrand Russell, surprinzător prin limpezime (ceea ce îi este tipic). Se referă la artă, lucru şi mai seducător din partea unui filosof, echipaţi de multe ori pentru estetică, dar foarte stîngaci în ce priveşte gusturile artistice. La o scară mult mai modestă, relaţia se păstrează şi printre curatorii români, cu deosebirea că e aproape pe dos, intuitivi într-o oarecare măsură cu gusturile artistice, aproape slabi la teorie. Am mai exprimat acest punct de vedere, iar stăruinţa mea e mai puţin decît încăpăţînare. Chiar aşa stau lucrurile, iar dovezile sînt greu de ascuns.
Scrierile lui Russell care ating problemele artei sînt mult mai puţin citate decît cele din spaţiul francez, care vorbesc strict despre postmodernism şi cred că deseori francezii sînt mai mult îndreptaţi către literatură decît spre filosofie, în textele de artă măcar. Poate că-i interesează mai mult stilul. Da, fireşte există preferinţe politice pentru anumite culturi, dar nu cred că e o chestiune atît de pregnantă în România, unde oricum, arta şi teoria se întîlnesc prea puţin şi de cele mai multe ori la suprafaţă.
Citatul, pe care mi-ar fi plăcut să-l scriu chiar eu (la fel ca toate citatele şi cărţile pe care le numesc), face referinţă la originalitate, o temă încă importantă.
În studiul literaturii sau artei, atenţia noastră este perpetuu ţintuită în trecut: oamenii Greciei sau ai Renaşterii au făcut mai bine decît oricare dintre cei de acum; triumfurile din epocile apuse, departe de a facilita noi triumfuri în epoca noastră, cresc de fapt dificultatea triumfurilor noi, prin faptul că fac originalitatea mai greu de atins. Nu numai că realizarea artistică nu este cumulativă, ci pare chiar să depindă de o anuimită prospeţime şi naivitate a impulsului şi viziunii pe care civilizaţia tinde să le distrugă.
De aici vine, pentru cei care s-au hrănit cu producţiile literare şi artistice ale epocilor trecute, o anume supărare [şi anume]*: pretenţii nepotrivite faţă de prezent, din care pare să nu fie altă scăpare decît vandalismul deliberat care ignoră tradiţia şi, în căutarea originalităţii, realizează doar excentricitatea. Însă, în acest vandalism nu există nimic din spontaneitatea din care se iveşte marea artă: teoria este tot plagă în esenţa sa, iar nesinceritatea distruge avantajele unei ignoranţe doar pretinse. (Bertrand Russell, Misticism şi logică şi alte eseuri, ed. Herald, Bucureşti, 2011)
*aş fi vrut să elimin această repetiţie care apare în traducerea românească, dar am păstrat-o pentru conformitate. De asemenea, am schimbat â cu î pentru a nu crea confuzii cititorilor obişuiţi cu felul meu simplificat de a scrie.
La vremea publicării acestor eseuri, redactate între 1903-1911, în artă se manifestau din plin mişcările de avangardă precum cubismul sau expresionismul. Textul rămîne, cred, la fel de valabil şi astăzi, cel puţin în liniile sale cele mai generale.
